poemele de luni sunt lungi au pleoapele grele
portative imense pe care se aciuează
tăceri monosilabice din nopţile albe
de-atâta lună plină de gânduri
poemele de marţi încearcă să mascheze
distanţa dintre ceea ce sunt şi ceea ce-aş vrea să fiu
într-o curgere lentă mascaradă interminabilă
a verbelor exist inerţial şi mă manifest
poemele de miercuri sunt mieroase
acoperă răni le drenează
în traiectorii aurii prin care sufletul circulă
ca un montagne russe punctând cu bătaie scurtă
cicatricile proaspete în care palpită nume de oameni
ca nişte schije atavice
poemele de joi ritmate
se aruncă-n jocuri ataraxice
viaţa zburdă
moartea zace se preface
Dumnezeu c-un ochi la pândă
diavolul din măr tresare
Eva poartă lungi canoane
adamice versuri
albe şi goale
în poemele de vineri pielea de îndrăgostită
vibrează sonor lângă urechea ta stângă
în dreapta contraatacă susurul mării
mereu c-o octavă mai sus mai voluptos
sub luna ca o Dulcinee
război sublim
de parcă eu sau întâmplarea romantică
existăm dincolo de aici și acum
poemele de sâmbătă
au inima înghesuită sub pectoralii tristeţii
încă n-au spus nimic esenţial răscolitor
(nu te cunosc mai bine)
n-au întors niciun sinucigaş din drum
(nu mă cunosc mai bine)
n-au trezit nimănui niciun sentiment
(nu se aud lacrimi ori zâmbete ciocnindu-se)
şi mai e doar o zi
o zi cât un anotimp
un anotimp cât o viaţă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu