Nici cu geana să nu mă poţi întrezări

Când ne-am despărţit

copacii şi-au scuturat imaginea indiferenţei.

Păşind temătoare adulmecam parfumuri noi,

gusturi primăvăratice îmi inundau papilele,

ochii, nesigur clipind, desluşeau culoarea

în lumina crudă a dimineţii devreme,

haina deznădejdii se decolora lent.

Apoi au venit ploile-

m-au afânat cu speranţă.

Gândul, eliberat, presimţea curcubeul.

Nezâmbită dar curajoasă aripă de fluture,  

încercam zborul... 

Şi-am zburat

ca niciodată m-am desăvârşit,

departe în sus, nici cu geana să nu mă poţi întrezări…