Chacun avec sa marotte

Fachirul mă pândeşte,
de câţiva ani

îşi joacă elefanţii pe degete.
Ar vrea să mi-i atârne,
dezghiocata de mine,
îi păream prea uşoară.
(Îmi măsoară moravurile cu ochiul drept,
cu stângul mă soarbe).

Aripile pe dinăuntru sunt scări-
îmi urcă necontenit împlinirea iluzorie
din ipoteticul vis homemade
(ssst, gândurile iar mă îngrămădesc
de parcă vor să divulge odată secretul).

Discrepanţa mă macină.
Eu, de fată, nu aveam elefanţi,
iar acum implicit îmi vor sublima eul.

Totul până la el ...

Mă hotărăsc să-l întreb de şerpi,
burta vreunuia mi-ar putea fi mai largă
decât libertatea ulterioară.
(I still fancy Antoine, a sort of ‘beloved’).
Sau precum toţi neîncercaţii,
vreun crocodil m-ar putea muşca
şi de-atâta încredere aş deveni
burta unui cerc.

Mă încăpăţânez să-l refuz,
deşi ştiu-
până la urmă
îmi va dărui cel puţin un pui de elefant.