Gustul uşor amărui al scrisului

Paingul adună prada

din pânza ţesută fără loc de-ntâmplare,

îşi pregăteşte cina tainică

asemeni poetului -

lampagiu conştiincios,

aprinde fiecare felinar

din raza trăirilor de peste zi,  

mijind în peliculă

pe fruntea-i ascuţită

de lumina înserării.

(Linişte crescândă în cercuri tot mai înguste,

feerică apă de sensuri absconse…)

 În mijloc cuvântul

 (o pauză lungă-n citire)

și tăcerile lui, fără vârstă,

îl poartă-ndărătnic în pântec.                

Iar tu, cel care aştepţi,

nici nu ştii -

să râzi sau să plângi

de această nenaştere,

de acest refuz al memoriei.