sâmbătă, 1 octombrie 2011

Improvizație

(Mimesis-ul ne caracterizează. Curajul ne deosebeşte…)

porumbei călători
încearcă să transmită mesajul nedistorsionat
cât timp reflectoarele sunt aprinse
(Dumnezeu e legat de mijloc cu o sfoară greu vizibilă
și zboară în cerc, la termică, desupra unor decor
cu pământul în prim plan)

la semnalul sonor conștiința devine ficțiune
(porumbeii se albăstresc în amintiri)
iar Dumnezeu coboară  pe scenă
și aduce mesajul direct
sub forma unui impuls
resimțit de nervii motori

atunci încep să joc și
sunt curajoasă și
am un rol important
mă las să iubesc instinctiv
iar noaptea dorm ca o femeie puternică
pe mai mult de jumătate de pat

și pentru că iubesc
nimic nu e grav îmi spun
trebuie doar să joc realitatea în care
Dumnezeu poartă haină de poet
iar eu, ușor de-ndrăgostit,
mă rostogolesc în cuvintele potrivite
ale unui psalm

e o relație complicată între noi doi
e ca și cum desenând un șarpe
aș lăsa capul pe spate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu