nisipuri cu tot felul de circumvoluţiuni

Lumina scade,

la fel şi puterea de a fi

în mijlocul lucrurilor.

Mă retrag înăuntru

să-mi ghicesc în suflet,

cafea magică,

crenelată de cruci şi răscruci

printre chipuri.

Azi am fost printre altele lup,

am urlat de durere

în filmul fiecăruia;

îi iubesc fără efervescenţe

dar prelung

cât o noapte polară...

Odată cu mine

călimara începe să plângă,

desenează drumuri,

ating milimetric cuvinte şi din atingere

se nasc borne sau versuri prielnice,

în care iubiţii mei pământeni

au curajul să schimbe

acel amănunt

potrivnic

unei creşteri frenetice.

Dimineaţa

îmi rotunjeşte umerii

cu înc-o apăsare,

aproape insesizabilă

sub melanjul vaporos al tristeţii.

Nu reuşesc să fiu

dumnezeul nimănui...