Dantelărie în doi

Strugurii se rostuiesc în faţa ferestrei;

Soarele îi alintă în cântec de august târziu

iar cafeaua incită lumea gândurilor să-şi spovedească nectarul zilei.

Tu-mi dăruieşti o eşarfă.

Eu te invit să te aşezi lângă o cană de ceai pictată cu fluturi –

așternem aerul între noi

tu curaj - eu trăire 

și dezbrăcăm de cuvânt 

Poezia vieţii –

să rămână numai mirare

aerul ca lutul

lutul precum gândul -

avânt în nesfârşire

Apăsare ce ne poartă în cârdăşie

Mă spovedesc în senzaţii încercând, bănuitoare, să descopăr ce există dincolo de ele.

Din şirul de neajunsuri să ajung la un înţeles care să-mi deschidă ochii a bucurie dimineaţa devreme.

De ce mă neliniştesc oamenii care mă înconjoară?

Ce trebuie, ce pot să învăţ de la ei

încât să deşir cu degete tăcute lumina.

Când port costumul roşu

ştiu că am noroc ;

lumea întoarce capul după mine pe stradă -

e în sfârşit ea neliniştită din pricina mea;

privirile n-au cum să mă deoache

iar gândurile pe care le bănuiesc în spatele privirilor,

îmi satisfac nevoia de eu.

Oare orice adevăr poate fi pronunţat prin evitarea rostirii unui alt adevăr ?

Şi când te gândeşti că nici măcar nu am un costum roşu.

Şi că ultimul meu verb, negat de altfel, nu te include nici măcar potenţial şi pe tine.

Travelling with an apple and a mirror

His perfume came first;

then his athletic body and righteous face

and as I passed by him

three stubborn seconds later

I had already flicked the sinful thought off my mind

The perfume, disappointed,

moved closer to the chap -

I had had too much time to think.



(desen Daniela Cherecheş)

Contrapunct

Un bătrânel frumos în autobuz zâmbeşte în neştire

(viaţa-i un geamăt, nimeni nu i-l aude)

Un taximetrist frumos ascultă

Rachmaninov – piano concerto – la semafor

(ca o minune)

O bătrânică frumoasă jubilează când îi dăruiesc mănuşile

(în iarna asta incompatibil sonoră, insuficient vibrantă)

Un concert sublim începe la 18.30

joi

Un pianist rus - angelic

ne pierde pe graniţa dintre pământ şi rugăciune

(la vamă ) -

O prietenă bună mă ţine de mână

copilul mijeşte nehotărât

(din cealaltă lume) -

aproape de final

Dumnezeu chipeş

defilând ca o starletă

împarte aripi

pereche

din maşina cu numărul LOV

Geană

Luz mi-a dăruit un trifoi cu patru foi
imediat după ce pierdusem pruncul.

Spera
ca măcar din noroc
eu și pruncul
să ne regăsim
cândva -

armonia
să dea buzna...

www.soarelemeu.ro

De câteva zile

stau cu urechea lipită de uşă

să intuiesc dacă zgomotul paşilor urcă sau coboară,

se apropie sau se-ndepărtează.

Dreptul la replică ar trebui limitat la câteva minute după încheierea scenei;

timpul nu se dilată pentru nimeni -

evreii erau gazaţi şi în pauza de masă a gardieni-mirenilor;

ce să mai spun de costumul ăsta de blană - afurisitul

când e mai mare, când mai mic,

iar diferenţele de număr

sunt pline ochi cu tristeţe.

Piesa mea se joacă într-o limbă străină zilele astea.

Primeşte aplauze multe.

Însă puţine scaune din sală

vibrează până-n durerea de măduvă a trunchiului tăiat,

ori până-n aplecarea-i de lacrimă.

Viaţa-i o fotografie mişcată,

iar tu, aproapele meu,

cu sistem de referinţă în adevăr şi frumos personalizat,

sau poate inventat chiar de tine,

cu zbateri, neputinţe, prunci şi dureri,

nu faci decât

să-mi arăţi cu degetul singurătatea.

noaptea asta nu poate începe fără noi doi

îţi răspund dintr-o floare de lotus

sau din ciocul unei păsări paradis

cuvintele se ţin de mână

şi-şi fac curajul unui sentiment

neîndrăznit

nemaivăzut

de-atâta înfocare

şi lumile plesnesc

îmbujorate stele

pământul

tresaltă

a revoltă

îşi prinde luna-n coastă

din soare-şi face-o inimă măiastră

vrea o iubire nouă

pură

un râu sălbatic

să-i răsară

între coapse

c-o feciorelnică iubire

să clocotească-n miez de vară

lăsând pe lume

o trăire atât de vie

de sihastră

încât o mie de titani

prelungi ca anii

să nu o poată domoli

nici stinge

sub pasul lor cât clipa

de amară

să-ţi stau mirare

când lacrima de neputinţă

se zbate a născare

când tu pământ

eu nestatornică-n chemare

să te străbat

adânc

până-n visare

şi iată-mă-s cadână

ochi de şarpe

ori meduză

dumnezeiască-ntruchipare-ntr-un poem

a tot ce tu

cu gândul

în noaptea asta

îmi vei hărăzi

half a poem

La pompe funebre
toate literele
albe
sunt scrise pe bucăţi de cârpă
neagră.

La un capăt al vieţii
trebuie că foile sunt negre
iar poeziile se scriu în alb...

***

Pământul care se aşterne peste coşciug –
sonor
ca o ultimă strigare din viaţa de aici;
apoi pământul peste pământ -
mut
ca o înfundare
spre cealaltă viaţă.

La jumătatea drumului dintre bucurie şi tristeţe,
sufletul,
pornind de la cele două iniţiale,
îşi e prima dată poet -
scrie alb pe negru
următoarea poveste.

De asta nu ştim înc-a citi
despre cealaltă viaţă...


Daniela Cherecheş - Between you and me

No man’s land

Sufletul, plumb încins,
s-a scurs în picioare
să-mi priponească fuga.

Rămâne mobilă tristeţea
ca un bulgăre de zăpadă udă -
se rostogoleşte
şi creşte la nesfârşit
indiferent de anotimp;
până la urmă va înghiţi oraşul
ca pe un şarpe veninos -
va mistui toate angoasele,
frustrările,
plângerile
mocnind neputincios
în burta-i lividă.

Aceeaşi tristeţe
va vibra timid la final
sieşi frântură de linişte
cât o respirare adâncă
până-n plămân şi înapoi -
o secundă
ce va naşte un văzduh
şi-o poveste:
e luni dimineaţa
iar Dumnezeu
revigorat şi tânăr
îşi hrăneşte calul cu jăratec
şi porneşte
să-şi făurească singur
destinul.

Pe caldarâm, până şi pietrele ar zâmbi
înfiorate sub entuziasmul copitelor.

disclosed

My son said

he wanted Santa to bring him a baby brother.

Unwittingly

I lost the baby that was due in October.

It was for the pursuit of the truth

that I lost my baby.

Exerciţiu de admiraţie

Dimineaţă caldă de noiembrie târziu. Mă despart de prietena mea şi mă îndrept spre staţie. Întâlnirile cu ea îmi dau de fiecare dată un entuziasm dincolo de puterea lăuntrică de a-l cuprinde. Radiez. Simt asta în zâmbetul care-mi flutură larg în colţul buzelor şi în mersul încrezător şi săltăreţ. Nu păşesc ci zburd copilăreşte.
În autobuz mă aşez lângă un cerşetor. Cât ai clipi îmi atacă simţurile. Îmi vine să-l strâng în braţe, să-l îmbrăţişez. E soare plin şi unghiul prielnic - inundă fiecare colţ de autobuz; soare până şi sub unghiile cerşetorului devenite de un negru opalescent. Mă aşez şi mai aproape de el. Îi studiez părul lung, grizonant, ascuns sub căciulă. Azi sunt fericită. Întotdeauna apropierea e o consecinţă a fericirii. În acest moment pot înţelege iubirea de pe poziţia celui bine dispus sau bine aşezat în lume. Căci iată sunt aproape de cel care-mi era atât de departe cu 5 minute în urmă.
În autobuz e îngrămădeală. Umărul meu stâng acoperă umărul lui drept. Mă enervează gândul că mă comport ca şi cum ar fi un exerciţiu. Sunt îmbrăcată destul de elegant şi-mi imaginez ce notă discordantă fac cu aproapele meu. El, în haine rupte, nespălat, duhnind a Rai; eu, mai mult sau mai puţin de firmă, miros a parfum pe cât de dulce, pe atât de drăcesc. Şi totuşi Isus mă ţine de mână în acest moment. Pe parcursul dintre două staţii de autobuz reuşesc să nu mă mai gândesc doar la mine. Iar Isus nu se mai gândeşte la El. Comutativitate. Coborâm la prima. Fiecare porneşte din nou pe drumul lui. Îl rog să primească bani de-o pâine. Acceptă cu greu.
Că de n-ar fi, nu s-ar povesti despre munţii aceia de pâine aburindă…Nu pot să nu mă întreb dacă există faptă bună fără gând la răsplată. Doarme subconştientul vreodată?

tăcând

Dumnezeu fumează gânditor. Din pipa lui se ţes norii ca un abur binefăcător. Obsesii ale minţii se zvârcolesc în căutări cu aripi de fluturi înnebuniţi de ploaie. *** Ochiul adamic, limpezit în lacrimi, se spovedeşte fără cuvânt asemeni tăcerilor Lui măiestre. În genunchi El, izvorât din neputinţa mea, în genunchi eu, născută din al Lui preaplin. Şi ne privim cu dorul miilor de ani în aşteptare…

Opal

An embryo

not vigurous enough

left the uterus.

***

As I passed by,

the old man at the corner of the street

hid his wings.

***

He was no angel after all.

***

People say angels are young

and God has grown old

just like an embryo should grow-

larger than mere Hope,                    

more eager than Life itself.

Unless its wings are being hidden on purpose.

***

Trains of faith lose their way in the dark of my memory -

nobody gets brighter,

nor better.

***

The sun plays happy at my sight.

Half-witted,

my shadow

does the same.

Opal

Un embrion

neîndeajuns de viguros

a plecat din uter.

***

Când am trecut pe lângă bătrânul din colţul străzii,

şi-a ascuns aripile.

***

Până la urmă nu era înger.

***

Oamenii spun că îngerii sunt tineri,

că Dumnezeu a îmbătrânit;

la fel cum un embrion ar trebui să devină-

nădăjduind până la capăt,                              

mai nerăbdător decât Viaţa însăşi.       

Fireşte

dacă aripile nu-i sunt voit ascunse.

***

Trenurile credinţei se pierd în întunericul memoriei –

nimeni nu devine mai înţelept,

nici mai bun.

***

Soarele îşi inventează fericirea

când mă vede.

Umbra,

neroada,

la fel.

Sicilian angels

femeia înger îşi sprijină capul
de umărul bărbatului înger

au bagaje grele
şi călătoresc de când lumea
în căutarea unui loc
să deşerte toate păcatele
de care suntem în stare

fără picătură de sânge
fără umbră dureroasă de om

un sunet de clopot
viguros
învăluie zarea

***

copila sărută îngerul de bronz
pe gură

apoi râde frenetic

Sicilia inocentă

Pescarul sicilian îşi strigă ultima ofertă de peşte

în sâmbăta Paştelui.

În zare Etna doarme liniştit.

Se-aşteaptă venirea

cu moarte pre moarte

călcând.

*** 

pielea mea albă

pielea lor măslinie

pasional

pomii înverzesc

sub priviri leneşe

de aprilie după-amiază

mirosul cafelei inundă pieţele

sub paviment morţii vibrează

aşteptându-şi nerăbdători

trezirea

Eyes laden with tears

They say :

‘She lost her baby’.

But nobody in sky or earth

would tell her

where.

I’ll try to get closer

to them all…

Seen through a tear,

the air I breathe

catches the colour of hope.

Ochi plini de lacrimi

Au zis:

‘Ea a pierdut copilul’.

Dar nimeni în cer sau pe pământ

nu i-a spus

unde.

Voi încerca să fiu mai aproape

de ei toţi.

Văzut prin lacrimă,

aerul pe care-l respir

se colorează-n speranţă.

‘freedom’

‘Freedom’  

I went out for a couple of drinks
with the girls.
At the end
I chose a taxi to take me home.
I thought I put my life into the driver’s hands
just like an unborn chooses a human being
to join his journey into the world.

And before he comes,
the unborn has a couple of drinks with the Maestro
telling him the rules of living.

And no personal will can interfere with that…

 

‚Libertate’

Am ieșit în oraș, la un pahar cu fetele.

La sfârșit
am ales un taxi să mă ducă acasă.
Am gândit că mi-am pus viața în mâinile șoferului
tot așa cum un nenăscut
își alege o ființă să-l însoțească
în călătoria prin lume.

Și înainte să vină pe lume,
nenăscutul iese-n oraș împreună cu Maestrul
care-i explică regulile vieții.

Și nicio dorință, oricât de adâncă,
nu le va putea schimba
câtuși de puțin...

 

Chiuretaj

(distant lullaby)

Îmi sunt o burtă de vacă

sârguincios curățată

pentru cina cea de taină

unde-mi voi afla adevărul

adevărat-

VINA

Şi tot fără să vreau

iată-mă de azi

joc teatru în trupa lui Cain -

zorii fiinţei

pulsând în tristeţi ancestrale     

netrebnic ascunse sub haine

nimeni să nu le bănuiască,

nimeni să nu le dezlocuiască…

(În fiecare seară

fac pace cu Tatăl

și-L rog în gând

să-mi ierte

sufletul învechit în trupul revoltei…)

shortcut

I was supposed to give birth

But my unborn

Found a way

To avoid the world

As we know it

Under the scars

Meanings are rumbling

That I no longer hear

The beat of my heart

Scurtătură

Îmi stabiliseră sorocul

Dar pruncul nenăscut

A găsit o cale de a ocoli lumea

Așa cum o știm

Sub cicatrici

Vuiesc înțelesuri

De nu-mi mai aud

Bătăile inimii

Fragmentar

(miscarriage)

Salvarea urla ca o dementă.
Mă purta înăuntru
ca pe un nenăscut.

La rândul meu,
mă purtam pe dinăuntru
ca o cloșcă.

Salvarea m-a depus la maternitate
sub numele de falsă eroină.

(era locul potrivit
întâmplării minunilor dumnezeiești –
însă nu mi-au recunoscut amprenta,
nici lacrima,
nici strigătul

apoi clișee – minunile se țin lanț/
orice minune ține 3 zile/
de crezi cu-adevărat,
se va-ntâmpla/
etcetera)

O oră mai târziu
devenisem o burtă de balenă
eviscerată.

În mintea mea,
Sângele,
încăpățânându-și curgerea,
inundă amintirea
nenăscutului -

îi dau viața unui gând.

Soliloqui

Oameni,
atâţia oameni.
Şi totuşi nimeni nu mă iubeşte
mai presus...

Dar Dumnezeu
cel constant în spaţiu şi timp?

El a crescut demult
şi a uitat...





desen Daniela Cherecheș

Pătimire

E cer plumburiu 
şi plouă
într-un anotimp nehotărât.

O voce de copil înşiră boli
şoptit;
le poartă ca pe-o hlamidă lăuntrică,
suferinţă şi zbor.

Deasupra, 
Dumnezeu îniernat până la umeri
într-un Rai,
crivăţ şi pustiu.

Să fi rămas doar mintea
cea care judecă înainte de-a iubi?

Autobiografic

tatăl meu poartă pe umeri 
povara universului
întreg
pentru mine

în sufletul mai-mult-decât-încăpător
are adunate nelinişti
ca nişte păsări paradis
gaj creşterii mele
alintată sublim, certată sublim cu ‘dragul tatei’

a trebuit să găsesc un drumeag întrebărilor
să nasc prunci
să trăiesc forfotit
înainte să-i pot înţelege grija

într-o zi tatăl meu se va uni cu Tatăl nostru
va fi de bine
chiar dacă eu voi plânge mult
atunci îl va preţui toată lumea aceea
care-şi va muta povara pe umerii mei

îţi spun tăicuţule-
e la fel de întâmplător că 
eu şi tu
avem mişcările îngreunate de trup
să fim curajoşi
acum că eu te cunosc 
iar tu mă iubeşti demult
să dăm frâu liber păsărilor
spre tărâmul de unde-au venit

îmbrăţişaţi viguros
lacrimi ne-adape surâsul
ca-n prima zi

Anotimp indecis

(și Ravel...)

I.
Ochii s-au adâncit cu încă o fracţiune în traiectoria lor spre soare-apune.
E iarnă şi plouă.
Dor de alb.
Deşi pe sprâncene, pe frunte ninge continuu de-o duzină de ani.
Un alb care doare.

II.
note divine de pian
ochi strânşi
în orbite devenite neîncăpătoare
lacrimi jucăuşe
se-ngrămădesc
întru rostogolire
obrazul prelins
înmugureşte
de-atâta sevă
îşi acordează din vibraţii
tristeţea
devenită o stare de fapt
într-un anotimp indecis

III.

Unde-i zăpada tânără, proaspăt de tânără
nechezând voluptos 
când inspiră frunţi feciorelnice ?

Înfrigurarea să trezească fiecare celulă
sub aşternutul alb să devin geneză...

Yin şi yang se-nfiripe strâns
ascultând acea rugă.

Un poem - crai nou 
să-mi ducă povestea mai departe
în cea mai lungă noapte din an...

IV.

recitesc un vers
închid ochii
îl las să pătrundă
până la începutul lui Eu
în era aceea sublimă
îndrăznind să schimb
căderea în zbor
printre cuvinte silabe A
cer izvorât din călimară
aşteptându-şi stelele-n alb
să răsară
cititori, scriitori
îngeri rămaşi nenăscuţi
mii de ani
într-o sferă polară

V.
Hai primăvară a nesfârşita oară!