Autobiografic

tatăl meu poartă pe umeri 
povara universului
întreg
pentru mine

în sufletul mai-mult-decât-încăpător
are adunate nelinişti
ca nişte păsări paradis
gaj creşterii mele
alintată sublim, certată sublim cu ‘dragul tatei’

a trebuit să găsesc un drumeag întrebărilor
să nasc prunci
să trăiesc forfotit
înainte să-i pot înţelege grija

într-o zi tatăl meu se va uni cu Tatăl nostru
va fi de bine
chiar dacă eu voi plânge mult
atunci îl va preţui toată lumea aceea
care-şi va muta povara pe umerii mei

îţi spun tăicuţule-
e la fel de întâmplător că 
eu şi tu
avem mişcările îngreunate de trup
să fim curajoşi
acum că eu te cunosc 
iar tu mă iubeşti demult
să dăm frâu liber păsărilor
spre tărâmul de unde-au venit

îmbrăţişaţi viguros
lacrimi ne-adape surâsul
ca-n prima zi